FRUNZE ÎNGĂLBENITE

Mă doare clorofila-ngălbenită
din frunze ruginii și obosite
și ramurile pomilor ce zgârie
când ploi din burdufuri de toamnă țârâie.

Și doare clepsidra timpului scurs
căci anii ce trec n-au căi de recurs,
dor vântul și vânta atunci când împart
răscoala furtunii din sacul lor spart.

Dor drumuri de spini că n-au dus la școală
copii cerșetori cu traista lor goală,
dor riduri pe frunte și suflete-n riduri,
ruina zidită în falsele ziduri.

Dor eu și dori tu, dor ei și dor ele
când zeghe purtăm în loc de bretele;
dor timpuri ce trec și timpuri ce vin
cât nu ne hrănim cu pâine și vin.

Spitalul cu arșii de doruri e-nchis
dau flori de speranță din muguri de vis;
se umple imașul cu turme de oi,
Păstorul cel bun e iar între noi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website