Împărțind lumea,
justițiarii au decretat așa:
pădurile se împart pe din două:
partea de deasupra pământului, lor,
rădăcinile toate, nouă.

Ziua, tăiată în mod egal:
ei își opresc partea de zi,
celorlalți le revine noaptea mioapă și toată.
Banii lumii îi divid pe furiș și-ascunziș:
lor, aproape toți,
celorlalți, mărunțiș.

Pământul îl împart așa:
pământ pe care ei il pot călca
și cel interzis să-l călcăm,
restul e apă pe care învățăm să umblăm.

Florilor le fură culorile și nectarul,
noi, să hrănim albinele
și să ne înghițim suspinul și amarul.

Până și cerul îl împart:
cel senin și de stele plin
și-l însușesc,
acela cu furtuni și acela cu ceață
îl dăruiesc.

Justițiarii împart aerul și vântul:
cel condiționat și ozonat, să-l respire,
pe cel infectat și turbat, întubat, feliat,
îți e arondat, ție, omenire.

Dintre cuvinte aleg vorbele care amăgesc,
care mint și lovesc,
cele îngâmfate și neadevărate;
nouă ne rămân litere și tăciuni,
din care facem rugăciuni.

Justițiarii iau tot ce se poate lua,
calcă pe inima mea și pe inima ta,
apoi își plâng de milă…
mi-e greață,
mi-e scârbă, mi-e silă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website