Stau la rând să-mi cer voie să plâng;
în șirul acesta de așteptare
sunt primul și ultimul,
și între noi, toți ceilalți ei ai mei,
așteptând învoirea de-a plânge
chiar de la noi,
noi, cei care împărțim lacrimi
și, bonus, suspine.

Stai la rând și tu, lângă mine;
suntem aproape primii,
aproape ultimii,
în șirul acesta încovoiat
ca un cerc neterminat.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website