Când primul om a început să ucidă
Lumea a devenit o mulțime vidă,
Goală pe dinăuntru și goală înafară,
Dând semne că viața începe să moară.

De-atunci a lăsat în noi cicatrice,
Cad sfinți în genunchi, vin sfinți să-i ridice;
Venitu-mi-a rândul să cad sub o cruce,
Dar vine Isus, mi-o ia și mi-o duce.

Îmi ia tot păcatul, întreaga mea vină,
Apoi se așează cu mine la cină,
Își frânge El trupul, cum pâinea o frânge,
Întinde paharul cu vin și cu sânge.

” Beți toți, voi aceia făcuți din pământ,
Căci fac pentru voi un nou legământ;
Vă nașteți din nou prin tainic mister!”
…Mulțimea cea vidă se umple cu cer.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website