Trudim în minele de sare a ăstei lumi
și-n cele de cărbuni, cu praf și cu fum,
ne zbatem în mers înainte
cădem în mers înapoi
respirăm câte un aer de pace
între două războaie,

adormim între vise ca între spini
ne suntem departe,
ne suntem străini
ne reparăm ceasurile cu timpuri trecute,
ignorăm florile zicând că sunt mute;

inimile reci nu vor putea sculpta
grandoarea din fulgul de nea
e vremea să întindem corzi de viori
între trecători,

e vreme de poduri, nu-i vreme de ziduri
e vreme de albii de lacrimi,
nu-i vreme de riduri

trudim, trudim, trudim,
să ne treacă viața, și nu știm
ce scurtă și firavă-i ața
pe care prea mult o-ncâlcim

deschide, omule, ochii,
privește în juru-ți la toate,
apoi să te rogi, privind către cer,
cu toată credința
și mută-ți în eternitate toată ființa!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website