Dacă eram o lacrimă
locuiam în inimă;

aș fi ieșit, seara, pe furiș,
pe poarta ochilor,
să ud irișii
dintre clipa care trece
și cea care rămâne

o lacrimă care locuiește în inimă
prinde conturul ei,
acela al clepsidrei
prin care picură timpul
și noi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website