Căsuța mea ce a rămas acasă
Am îmrăcat-o-n inul din cămașă
Și o acopăr, fără-acoperiș,
Cu cerul meu senin, mereu deschis.

Căsuței mele punu-i temelie
Lumina-mprumutată din făclie
Și o zidesc și ancorez în stâncă
Oricât ar fi prăpastia de-adâncă.

Potecile din jurul casei mele
Le luminează licărilile de stele
Iar palma zilei, în amiaza mare,
O mângâie cu binecuvântare.

Privesc apusul din cerdac
E seară, și abia mai tac
Peste vacarmul lumii-ntregi,
Numai Tu, Doamne, mă-nțelegi.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website