Uneori uit că exist
și viața mă trăiește de la sine
ferice și trist
afară și în mine

Alteori – între două netimpuri-
uit să mai uit
pauza dintre anotimpuri
la care-ndrăznesc să mă uit

Uneori, lumea mă uită
-ca pe-o umbrelă
aproape părăsită-
iar eu, aștept ploaia rebelă
și hăituită
să mă deschidă
și să mă facă o velă
locuită

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website