Așa ar trebui să fie:
să ne iubim și să cântăm,
să ne rugăm,
să spunem poezie.

Dar animalele din noi pornesc război
și nu privesc ‘nainte
și nu privesc ‘napoi
și au în inimi și pe buze
explozii de obuze.

Iar bucuriile s-au dus
căci nu privesc în sus, către Isus,
și calcă-n foc și calcă-n ger
căci au înnebunit și nu au cer.

Ar fi putut să fie armonie,
îmbrățișări și binecuvântări
și nu bruiaj de avioane în picaj
și păsări răpitoare, de vânătoare,
purtând sicrie negre-n cioc
căci pe pământul care plânge
toți avem loc, dar curge sânge.

Încheie, Doamne , armistițiu
între-anotimpuri în solstițiu
căci, nu-i așa, în fața Ta
suntem egali și nu șacali
iar viețile ce ni le-ai dat
n-au expirat;

Doar sufletul când l-ai chemat
n-a ascultat și nu s-a botezat;
dar judecata Ta e dreaptă:
spre țara care ne așteaptă
ne-ai spus și foarte bine știu,
întâi vom trece prin pustiu.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website