Dinspre mulți spre mai mulți
Domnul scutură munți
Și golește oceane
Prin tranșeu de piroane.

Între spini din coroane
Rânduiește amvoane
Să învie cuvinte
Pentru inimi și minte.

Dintre ape potop
Și din lumea lui Lot
Aduna-Și-va în “brață”
Pe schimbații la față

Pe acei ce-n acord
Cu cadența de cord
Respira-vor credință
Inspirând pocăință

Oare câte ființe
Nu mai au locuințe
Împreună cu Tine
Și se mută-n suspine?

Doamne, Fă ce-ai făcut
Și cu fiul pierdut
Ce se-ntoarce acasă
Și-l primești iar la masă.

Într-o lume căzută,
Domnul, Fiul Își mută
Înfășând omenire
Cu manta de iubire

Cel vândut pe arginți
Ne-a mutat între sfinți,
Potolidu-Și mânia
El ne-a șters datoria.

Peste noi, fiecare,
Mai pogoară-ndurare
Așteptând să-I deschidem
Și să nu Îl mai vindem.
Recunosc, Îți eram
Cel mai aprig dușman,
Nici măcar nu mă cerți,
Ai ales să mă ierți.

Recunosc, mi-e rușine
Când mă tragi către Tine;
Mă cutremur și plâng:
Cât am fost de nătâng!

De aceea vestesc
Nume sfânt și ceresc;
Fac din El locuință
Pentru întreaga-mi ființă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website