La poala munților de piatră
Izvoru-și strânge apa spartă
Și-o toarnă-n văi cu buza moale
Să curgă blânde și domoale.

Povestea care ele-o poartă
Deschide poartă după poartă,
Trec vii prin furci de mare moartă
Căci, încă, Dumnezeu mai iartă.

Iartă izvorul meu amar
Răscumpărându-ne prin har,
Ne toarnă-n albii apă vie
Și prorocii c-o să ne-nvie.

Eu cred, tu crezi și crede el
Căci a promis Emanuel;
Curg ape-n suflet liniștit
Spre marea cea din infinit

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website