Suntem o picătură de condens
Peste pereții lumii zugrăvite
Iar limbile de ceas, pe contrasens,
Dezleagă limba morilor oprite.

Suntem sămânță-n bobul de sudoare
Alunecând pe șirele spinării,
Cu lacrima din minele de sare
Stârnim oceane-n valurile mării.

Între tărâmurile-a două veșnicii
Suntem o punte-a clipei care trece
Peste deșertul nopții din pustii
Spre oaza apelor cu apă rece.

Ajungem obosiți și însetați
La ape vii din Stânca izbăvirii;
La sunetul de trâmbițe-adunați,
Se face-apelu-n numele iubirii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website