Copacii nu cresc pe orizontală,
ei nu ocupă teritorii;
aleg a se înălța mereu spre lumină,
de aceea ajung drepți și falnici,
dăinuie mai mult decât omul.

Copacii nu se clatină în fața vântului,
ei se unduiesc, cum ar valsa
cu aerul,
frunzele aplaudă
în verde, în galben și ruginiu
dinspre devreme înspre târziu.

Copacii nu se încălzesc iarna la niciun foc,
ei sunt însăși focul;
și focul din rugul aprins
vorbește în limbi de flacără
și în limbi de candelă de lumină.

Copacii nu au neamuri
afară de păsări și jivine,
afară de noapte, afară de zi,
afară numai de ceilalți copaci
rânduiți a împăduri.

Copacilor nu le cresc aripi,
aripile lor se numesc rădăcini,
nu vor pleca în țări mai calde,
rămân statornici,
mai statornici decât noi, oamenii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website