Țara mea s-a întâlnit cu ea însăși
și parcă i s-a oprit inima de milă
și parcă nu îndrăznea să respire,
nu cumva să se deșire,
nu cumva să se spargă
și să se împrăștie în lung și-n lat
în lumea largă.

Dacă ar avea ceva minte
n-ar mai muri înainte de-a trăi,
n-ar mai păcătui întruna în pat cu minciuna
și cu nedreptatea
și cu lașitatea.

Și-ar da mâna să se scoată din groapă
și s-ar scălda în apă curată
de toate păcatele ei
și n-ar mai intra în jungla cu lei.

Țara mea s-a despărțit de ea
și nu a făcut armistițiu;
așteaptă echinocțiu, așteaptă solstițiu,
și vreme bună și vreme rea,
așteaptă să aibă nevoie de ea.

Ai nevoie să vorbești cu tine,
printre sughițuri, printre suspine,
ai nevoie să nu mai fii mică,
să nu-ți fie frică,
și mai ales, oricât ți-ar fi de greu,
ai nevoie să te întorci la Dumnezeu.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website