Cupola ăstei lumi prea ruginită
Cu găuri peste tot, până și-n oase,
E tot mai rău și tot mai des trăznită,
Și-a fracturat coloana pe drumuri lunecoase.

Dar scutul ei cu cer bătut în stele
Și ancora în crucea din Calvar
Îngrămădește vânturile-n vele
Silind să între fulgeru’-n amnar.

Și mai silește iadul să-și închidă
Preaînfocate uși peste țâțâni sudate
Să nu mai îndrăznească să ucidă
În mărturii iubirile blindate.

Căci iadul, Doamne, Tu l-ai hărăzit
Apterilor de îngeri dezertori
Iar omului așa i-ai poruncit:
“Să nu ajungi tu, omule , să mori!”

Să nu mai îndrăznească să atace
Răgnind precum un leu ce stă să-nghită;
Peste cupola lumii curge pace
Căci inima din ea a fost sfințită.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website