Mă înfioară libertatea arestată
Atunci când adevărul nu-i crezut
Dar e crezută lumea asta beată
O, Doamne, oare ce-avem de făcut?

În care intersecții ne-am debusolat?
Ce iarmaroc ne-a licitat credința?
Ce galaxii din univers s-au scuturat
Să-i cotropească omului ființa?

Mă-ntorc îndurerat spre începutul vieții
Și dau de rătăcirea lungă din pustiu
De inima de piatră mi se-agățau scaieții
Și parcă eram singur și mai era târziu.

Într-o grădină unde s-a decretat lumină,
Acolo unde toate își au un început
Aud o voce, Doamne, vocea Ta divină:
“Adame, unde ești? Adame, ce-ai făcut?

Aici sunt, Doamne, rușinat și gol…
Și nemurirea se scurgea din mine
Am balansat între potop și-ntre pârjol
Și totuși, Tată, m-ai chemat la Tine.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website