Drumul dragostei, în doi
-sau mai mulți-
durează o viață;
când unul cade, celălalt îl ridică,
când unul e bolnav, celălalt veghează
și se roagă
și se contopesc în aceeași durere.

Pe drumul dragostei nu cresc spini
pentru că e teritoriu de flori
care uneori plâng,
alteori suspină
alteori, sub lună nouă
se scaldă în bobul de rouă.

Drumul dragostei nu-i pietruit
nici lustruit,
trece prin văi adânci și strâmtori,
urcă pe piscuri înalte,
coboară în aceleași cascade
cu inimile topite
pe care, uneori, sângele le doare.

Drumul dragostei
nu-și abandonează niciodată
steagul biruinței și mai ales
steagul credinței
pentru că, nu-i așa,
Dumnezeu este dragoste,
și dragostea nu va pieri niciodată.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website