Vântul e sămânța îngropată
la picior de furtună
când, după ultima lopată,
se-aude cum tună.

Nici ramurile nici rădăcinile
nu sunt schelete de copac,
câtă vreme se acoperă
cu plapumă de pământ
și carne de frunze
și doină de vânt.

Cerul e acea foaie de hârtie
pe care fulgerele schițează crochiuri
lăsând loc picăturilor de ploaie
să deseneze pe pământ
plante și flori și culori
și urme de schiuri.

Vasele de sânge sunt jgheaburi
prin care viața se scurge
purtând dinspre inimă fiori
cu amprente de om și viori.

În groapa în care întunericul se îngroapă
lumina își face rădăcină
și tulpină
iar lumea își face răsad de grădină.

Îndrăznind a urca trepte de curcubeu
omul se apropie de Dumnezeu;
El e întotdeauna acasă,
ne așteaptă cu pâinea și vinul pe masă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website