PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Când nu mai ai unde te duce
oprește-te la poarta
întrării în tine
și caută bine dacă mai ești acasă
dacă nu cumva te-ai rătăcit,
dacă nu ești gripat și răcit,
abandonat și uitat între zăvoare,
dacă nu ești propria ta închisoare.

Când nu mai ai de unde veni
e semn că drumurile asudate
au fost sudate;
doar mersul pe ape, pe jos,
după Hristos, mai e de folos.

Mereu călător, pelegrin
între viața trăită din plin și destin,
oscilând și plângând între suflet și gând,
cerșetor efemer, frânge pâinea din cer
bea potiru-nsetării lângă crucea salvării.

Nu umbla însetat, nu umbla dezbrăcat,
lasă iarna căruntă,
pune-ți straie de nuntă;
curățat și spălat,
vindecat și iertat
chiar ajuns doar o umbră
îți ia patul și umblă

Lasă gerul în ger și pășește în cer,
drumul tău prin noroi să rămână-‘napoi
tu, privind înainte, să străbați drumuri sfinte,
vei ajunge din urmă un Păstor și o turmă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment