Deșertul se plânge de sete
Iar norii se plâng printre ploi
Că oamenii nu au rețete
S-aducă Edenul ‘napoi.

Oceanul se plânge de ape
Cu carii în dinți de ghețari
Când valuri forțează să scape
De legi cu porunci în lăstari.

Și lacrima plânge-n burduf
Iar ochii fac riduri în albia ei
O lume întreagă se plânge-n năduf
La capăt de scară ce n-are fuștei.

Se plânge chiar plânsul de plâns
Când steaguri coboară în bernă
Pleiade de stele s-au strâns:
Începe viața eternă.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website