Parcă venim din nicăieri mergând spre nicăieri
Și parcă ne împotmolim în zilele de ieri;
Nu știu, am fost, suntem sau vom fi o nație
Dar pare că n-avem destin și destinație.

Doar harul și-ndurarea ne țin la suprafață
Și nu mai urcăm muntele schimbării la față;
Descheiați la suflet abecedăm istorii
Dar nu mai ancorăm în cheiuri cu glorii.

La nunțile în frac avem nădragii rupți,
Tu, armă fără gloanțe, cu cine te mai lupți?
A venit vremea să-ți dai jos masca de ceară
Și să îngenunchezi pentru rugăciunea de seară.

Ne așezăm, umili, la cozi închipuite,
Pieptănăm cu aer vânturi despletite,
Mângâiem durerile cu mâini înmănușate,
O, Doamne, crește-ne din mâini împreunate!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website