Doar înainte de potop
A lunecat lumea mai jos
Într-o așa destrăbălare
Că nu putea să stea-n picioare.

Un Noe-a trebuit să fie,
-Numai un om și casa lui-
Să fluture flamura vie
Pe umerii catargului.

A trebuit ca-ntreg pământul
Să-și spele fața rușinată
Până când ploile și vântul
Au plâns cu fața-ndoliată.

A navigat arca iubirii
Prin îndurarea Domnului
Ca rămășița omenirii
S-o strângă iar în mână Lui.

Astăzi, prin vremi întunecate
Orbecăește omul iară;
Și valurile de păcate
Corabia o înconjoară.

Cârmaciul e încă în arcă
Și ține ușa descuiată;
Puțină lume se îmbarcă
Cealaltă lume doarme, beată.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website