Legănând vise în hamac
Nădejdile din lume tac
Când înainte și-napoi
E ură frică și război.

Ici, colo, ramuri de speranțe,
Cu frunze ruginii restanțe,
Încă păzesc un cer senin,
Cu cer învolburat vecin.

Iar noi, vecini cu Dumnezeu,
Strigăm spre El doar când ni-i greu,
În restul timpului uităm
Că doar prin El mai existăm.

Lui, parcă ochii-I lăcrimează
Și totuși nu Se depărtează;
Întinde mâinile-amândouă
Și pune-n noi nădejde nouă.
………………………………..
Când ghemuit la pieptul Lui
Îi văd în mâini semne de cui
Eu mă cutremur de rușine
Că semnele sunt pentru mine.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website