PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Făcându-și burdufuri din belți și din stufuri
Pământul își coase cămășile roase:
Le pune postav în guler bolnav,
La mâneci scurtate, manșete curate.

Strecoară balasturi să caute nasturi,
Să-ncheie cămașa când simte cravașa,
Când biciul crestează insemne de groază,
Când văile seacă sub săbii și teacă.

În mărăciniș, râșniri de prundiș
Își scutură poala să ghiftuie oala
Cu cioburi de scai în loc de mălai,
Cu scoarță aridă și foame gravidă.

Se-ntinde deșert sub aer inert
Pe cine să cert? Pe cine să iert?
Ar fi cel mai bine a-ncepe cu mine
Ridic eu povara…se-apropie vara.

Scot din insectar urmașii de car,
Golesc în hambar taler de cântar,
Scot la licitații câmp de irigații
Și declar străin ghimpele din spin.

Mai declar inapt, socotind a rapt
Furtul din grădină și ziua senină;
Înăbuș revoltă adunând recoltă,
Decretez iubire leac de fericire.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment