Multă lume obosită
Și-ar întinde cortu-ntreg
La o umbră de răchită
Poruncind să mă reneg.

Și m-ar frământa-n țărână
Reducându-mă la lut,
Mi s-ar declara stăpână
Poruncindu-mi să fiu mut.

Slobozind sălbăticiuni
Din păduri întunecoase
Mi-ar mușca din rugăciuni
Și din suflet pân’ la oase.

Din al molimei pahar
Ne-ar îmbolnăvi pe toți
Dacă n-am avea, prin har,
Învierile din morți.

Lume, nu poți stăpâni
Unde n-ai steaguri de pace,
Te înving prin a iubi
De-o eternitate-ncoace.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website