Pământ arid legat la ochi, pământ inert,
Ce om livid și ce deochi te-au transformat
Într-un deșert?

Era o vreme când erai , tot, o câmpie
Și râurile le umpleai cu apă vie;
A fost o vreme când ai fost un singur munte
Ce se lipea, iubind, de cer, să îl asculte.

Din tine-am fost luați și noi, pământ uscat,
Dar Domnul a suflat cu duh și ne-a-nviat
Pe-Adam l-a înmulțit cu doi și nu s-a frânt
Apoi ne-a înmulțit pe noi pe-acest pământ.

Ca la-nmulțirile de pâini ne-am împărțit
Dar tu, pământule, flămând, ne-ai înghițit.
Ai vrut să ne-frățești cu tine până-n Șeol,
Ai vrut să fim un chip de lut cu suflet gol.

Isus ne-a izbăvit pe toți din iad și moarte
Căci piatra care ne robea a dat-o la o parte.
Pământule, rămâi țărână, te părăsesc,
Am dobândit prin înviere un chip ceresc.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website