Păzitorul de lacrimi nu le pierde niciodată;
dacă ar fi să cadă vreuna în ocean
va scormoni adâncul până o va găsi.

Dacă se va amesteca în picurii de ploi
o va căuta numărându-i
și ce nu le aparține
va lua înapoi.

Dacă s-ar ascunde printre boabele de rouă
le-ar dezveli pe fiecare
până ar ajunge în așternul de povești nemuritoare.

Dacă ar îngheța, ar sparge ghețarii
și ar aduce-o înapoi
chiar dacă ar ajunge în inima lor.

Dacă s-ar amesteca în fulgii de nea
i-ar număra pe toți,
ar recunoaște-o după desenul
aparte sub formă de inimă.

Chiar dacă s-ar rătăci printre stele
ar aduce-o înapoi
lasându-i cerului povestea plângerii.

Păzitorul de lacrimi nu doarme
de la apusul și până la răsăritul lor
pentru că nici lacrima nu are somn
și veghează și ea ca un străjer
peste pacea din liniștea nopții.

La prima geană de lumină
lacrima deschide ușa păzitorului ei
și, ca niște frați (și soră) de cruce,
stau împreună la o cafea,
înconjurați de oceane, de ploi,
de ghețari și ninsori,
pe marginea inimii lor
căci iată vin colindători.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website