Cântărim vântul cu cântarul frunzelor,
măsurăm razele de lumină
dinspre inimă spre soare,
numărăm ploile picătură cu picătură
ca avuțiile curate, bănuț cu bănuț.

Sculptăm zăpezile în fulgii de nea,
închidem nopțile în cămările somnului
și deschidem ferestrele doar viselor
când ne colindă inima odată cu îngerii.

Citim fulgerele cu litere arse de furtuni,
îngenunchem pe stele spunând rugăciuni,
adunându-le apoi prin împreunare mâinilor
căci au rămas răsfirate
de la înmulțirea pâinilor.

Firele de nisip ne ies la numărătoare mai puține
decât numărul numerelor, păzit
de paranteza deschisă în înfinit.

Adunându-și la un loc toți stropii
oceanele sărate s-au vărsat într-o lacrimă;
altfel de unde am plânge de bucurie?
de unde oare am sângera cu lacrimi la înmormântare?

Dar, mai ales, tu și eu,
cum am lăcrima de drag de Dumnezeu?

Socotim timpul după cântatul cocoșilor
și vremea bună după piatra de lună;
la împreunatul oilor ne adunăm împreună
și urmăm pe jos calea după Domnul Hristos.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website