Ce zbor retezat te frământă
Pe tine, speranță cu aripa frântă?
‘Nainte de tot și de toate
De ce dormi în lumi ferecate?

De ce nu-ți pui zorii să sune
Când soarele știi că apune?
De ce adâncită-n coșmare
Pui lacăt pe porți de întrare?

Când vine la tine iar somnul
Înalți rugăciuni către Domnul?
I-ai spus tu, spășită, că norul
De-o vreme nu-ți udă ogorul?

Ori, tu, ai uitat să vorbești?
Uitat-ai ce-ai fost și ce ești?
Nu strigă nădejdea în tine:
“Să-ți fie, speranță, rușine!?”

Rușine că dormi, rușine că taci,
Rușine că nu te îmbraci;
Rușine că ești despuiată
Și vinul din lume te-mbată.

Dar totuși mă rog și mai cred
Că jertfa nu stă într-un ied;
O, Doamne, în singurul Miel
Ne dă iar speranța la fel!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website