Pământul aude spusele vântului
fiecărei frunze
și firelor de iarbă.

Aude tunetul din cămările cerului
și tăcerile misterului,
vorbește cu susurul de apă
și cu semințele de zori când se crapă.

Aude vulcanii când fierb
și pașii căprioarei lângă cerb,
aude ploaia cum vine,
pe șine,
din gară în gară,
uitată în noapte afară.

Pământul aude și spune mai departe
că nu există moarte
decât o trecere
prin porți de intrare-ieșire
spre ceea ce numim nemurire.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website