Se moare, căci lutul în oameni coboară
Pe scări de incendii, cu noduri de sfoară
Să stingă furnale ce pâlpâie viață
Ea, moartea, cu mască lipită de față.

La porți de oțel cu praguri sudate
Se cos aripi albe cu zborul în spate,
Întind curcubee poteci de lumină
La cina de taină Adam să revină.

Și, știu: va veni; și eu sunt Adam,
Acel ce din poame oprite furam;
Ne cheamă la nuntă El, Prințul cetății,
Pe masă cu poame din pomul vieții.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website