PAGINI

Categorii

Ultimele poezii postate

Ultimele comentarii

Informatii blog

Știm că despărțiți de Hristos
nu putem face nimic
și totuși ne încăpățânăm
să le facem pe toate
fără El.

Știm de calea îngustă
și umblăm tot mai mult,
și tot mai mulți
pe calea cea largă
care duce spre iazul de foc.

Dumnezeu ne vorbește prin cuvânt
și noi Îi ținem biblia închisă,
la fel ca ușa la care
El bate să între.

Știm cum să ne rugăm
și cât să ne rugăm
și totuși ne rugăm altfel
și tot mai puțin.

Religioși, intrăm în biserici
și uneori ajungem a fi
consumatori de religii
și nu credincioși,
și nu creștini cu adevărat.

Ni se cer zeciueli
și dăm a zecea parte din ele
neavând curajul de-a-L pune
pe Dumnezeu la încercare.

Zicem că ne adunăm în Numele Lui
și prea mult ne adunăm
în numele nostru,
am fost trimiși
să ducem oameni în biserică
și uneori ducem biserica între oameni.

Am fost trimiși să lumină
dar avem candela stinsă
și, ca Iona, ne împotrivim
până ajungem din burtă de corabie
în pântece de chit.

Când primim un talant îl îngropăm
și nu ducem Stăpânului
nimic din ce s-ar cuveni a-I duce.

Știm de comorile cerului
dar le alegem pe cele de jos,
pe care le fură hoții
și le mănâncă rugina și moliile.

Primim daruri de sus
dar avem brațele ocupate
cu lucruri trecătoare,
pe care nu ne îndurăm să le punem jos,
ca tânărul bogat.

Ne rugăm pentru iertare
dar noi nu iertăm,
iubim cu vorba și prea puțin cu fapta,
venim la altar cu darul
și nu ne-am împăcat
cu semenul nostru.

Ne declarăm creștini
dar suntem farisei
câtă vreme nu ne oprim
pe drumul Ierihonului
-ca samariteanul milostiv-
să oblăduim rănile celui căzut între hoți
și cât nu ne cheltuim
pentru eternitate.

Aceasta este uneori fotografia noastră;
ar trebui să privim la ea,
fără solzi pe ochi,
și, luminându-ne, prin Duhul Sfânt
să strigăm:
“Am fost orb și-cuma văd!”

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment