Îndrăgostit de vioară,
scipcarul respira prin arcuș,
își odihnea sufletul pe strune,
și din armonii
storcea esențe de lacrimi.

A cucerit lumea cu har
și binecuvântare,
a despietrit inimi
și a golit oceane amare,
el, scripcarul anonim și sublim.

Un vrăjmaș i-a rupt o strună
dar el a continuat să cânte;
i-a mai rupt una
și el continua pe celelalte două
să le strunească
să se dăruiască,
apoi a rămas cu o singură strună
și el le-a înlocuit cu inima sa.

La urmă i-a rupt și ultima strună
și atunci
scripcarul n-a încetat
să cânte la lacrimă;

Ridicată în picioare
lumea aplauda
și, deodată, a început să cânte
și ea împreună cu el
la lacrimile ei,
pe armonii pereche.

Au fost și vrăjmașii la concert
și, rușinați,
n-veau pe unde se ascunde
căci inima cântecului
era lumină peste tot.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website