Când vine vremea căderii,
frunzele alunecă printre
porți de lemn,
si-la-bi-sind poeme
despre curgerea timpului;

după ultimul vers,
pe un pat pastelat,
vântul le întoarce
de pe o parte pe alta,
le face respirație
gură la gură,
cu ultimul sărut de adio,
ca o semnătură.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website