Zilele au devenit mai scurte
decât ele însele,
vorbele se termină la începutul lor,
se leagă și se dezleagă inelele,
oamenii se nasc
și oamenii mor.

Ne dor picioarele de atâta nemers,
când vom începe să umblăm,
vom merge invers;
încotro ne vom duce?
poate vom fi goi,
un pas înainte, și doi înapoi.

Întunericul a devenit mai lung
decât noaptea,
iernile, când pleacă, nu-și iau cu ele
zăpezile,
privirile ni se mută de la stea la stea
și nu mai coboară,
că nu înțelegem de ce,
la țară, s-au desființat cirezile.

Pentru tine lume cu mâini obosite
ce pot face mâinile mele?
mă voi ruga cu ele împreunate
să trecem împreună de molima
care bântuie,
că, dincolo de ea, Dumnezeu așa vrea
să ne mântuie.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website