Tu, pământ bolnav, ros și obosit,
În câte războaie, cine te-a rănit?
Cum de n-ai purtat platoșa-apărării,
Scutul de credință și gândul iertării?

Prin câte abisuri oare ai trecut
De-ai ajuns cu totul nerecunoscut?
Unde-ți este coiful dat de mântuire?
Unde ți s-a spart vasul de iubire?

Mijlocul, de ce nu ți l-ai încins?
Cum ai străbătut cuptorul încins?
Ți s-a dat Cuvântul, ce-ai făcut cu El?
Cum te-ai rătăcit de Emanuel?

Peste câte neguri ai putut să treci
Și prin câte ape, fără să te-neci?
Ai ajuns bolnav, pe un pat de paie,
Inima-ți de piatră cum de nu se-nmoaie?

Tu, pământ desculț, cu obiele arse,
Ridică-ți din geamuri storurile trase;
Ostoiește plânsul care mai suspină!
Ascultă porunca: ” Să fie lumină!
”
Și fi-va lumină, fi-va veșnicie,
Va curge în albii val de apă vie;
Tu, pământ bolnav de prea mult păcat,
Bea din apa vieții și fii vindecat!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website