Dragă patrie:
la ziua ta nu pot să vin
că nu mă lasă rana
care s-a cuibărit în noi amândoi,
și apoi,
ne-am putea contamina,
eu cu dragostea ta
și tu cu dragostea mea.

Dar îți trimit, drept mărturie,
inima vie
și cartea pe care ți-o scriu
în fiecare zi
că nu voi înceta a te iubi

Și nu voi înceta
a mă ruga pentru tine
în nopțile lungi de rugăciune,
și post,
pentru numele tău
învățat pe de rost.

Tu, nu încerca să-mi răspunzi;
cunosc răspunsurile tale rotunzi
și știu că în inima lor
e inima ta cuprinsă de dor,
așa cum este și inima mea
când arde iubire în ea.

Rămâne să ne scriem
și să ne citim,
iar dacă vreodată uităm să iubim,
e semn că nici tu și nici eu
nu trăim.

p.s.
Cumva de n-ajunge scrisoarea la vreme
tu n-ai ce te teme:
Poștașii
învață să-și numere pașii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website