N-ai terminat lume de plâns?
Că ultimile boabe de lacrimi s-au strâns
Și primele riduri, în ziduri,
apar
Iar vlaga din tine se scurge-n zadar.

Și n-ai terminat comoara să-ți numeri
Acuma, când crucea te-apasă pe umeri?
Pământul întreg cu cine-l împarți
Când ochii ți-s umezi și îngerii sparți?

De ce în genunchi te așezi
Când nu mai auzi și-atunci când nu vezi?
Ce haine ți-ai scos la vânzare
La cea de pe urmă strigare?

Câți miei mai apucă să pască
Cu botnița prinsă sub mască?
O! Doamne, ne treci prin pară și foc,
Că, poate, credința ne mișcă din loc.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website