Și-a pus furtuna furtunul în gură
Și suflă cu boală spre marea umană,
O molimă umblă mereu nesătulă
Iar viața mai cere pomană.

Cu pruncul în spate și pâinea în poale
O mamă-pământ se-ascunde-n deșert,
Așează capacul pe oalele-i goale…
O, Doamne! Pe cine să iert?

Te scoală din boală, tu, mamă cu prunci
Și calcă pe roșcove fierte,
Ridică-ți spre cer privirea, și-atunci
El, Domnul, e gata să ierte.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website