Un teritoriu, numit țară,
n-are voie să moară,
n-are timp să aștepte pe trepte
siliri în zăbrele nedrepte.

Te vor ademeni și te vor îngropa,
fățarnicii, în gropi săpate chiar în inima ta,
îți vor promite câte în lună și stele
tăindu-ți aripile și pânza din vele.

N-ai voie să dormi în hărmălaia lumii,
ți se sting în vatră tăciunii,
parcă aștepți să îngheți
aproape înecată
și n-ai primprejur nicio barcă.

Un teritoriu numit țară,
nu-i numai întindere goală,
e plin de copii în bătătură
și plin de popor roditor,
nu doar trudit în crucea în care-a murit.

O țară ce nu-i decât un teritoriu
ajunge a fi crematoriu
în care miroase a sulf și a fum…
ca pasărea phoenix, din cenușă și scrum,
țara mea dragă,
renaște-te iarăși, întreagă!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website