PAGINI

Categorii

Privim la cer din ce în ce mai rar
Când anotimpuri zboară peste noi,
Li-s aripile grele de atâtea ploi
Și totuși viața e supremul dar.

Umblăm prea mult cu ochii aplecați
Și spatele aproape gârbovit,
Așa cum suntem Domnul ne-a iubit,
Ne-a-nvrednicit a fi cu Fiu-I frați.

Prea alergăm și prea ne istovim,
Ajungem să ne naștem obosiți,
Uităm că în curând vom fi cosiți
Și parcă n-apucăm să ne iubim.

Și totuși vine iarăși dimineața
Iar inimile încă bat în piept,
Acel ce-n tot și-n toate este drept
Cu apa vie ne clătește fața.

O scară se mai reazămă pe cer
Nu să coboare îngeri nici să urce
Iar prima treaptă e înfiptă-n cruce,
Fușteii ei sunt ancore de fier.

Nici un comentariu existent inca.