Pe marginile frunzelor uscate
au ruginit palate.
Cresc vulturii de fier
pe muntele cu creștetul în cer.

În albiile lacrimii-nflorite
curg primăveri smerite;
Furtunile încep
din sfârtecarea norilor
cu cep.

Cămările din inimile pline
au rafturi cu suspine
Și au comori sfințite
de la minunea înmulțirilor de pite.

Apusuri ancorate-n răsărit
fac omul fericit
Iar treptele iubirii
îl duc pe om la crucea mântuirii.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website