Când nu eram decât un boț de țărână
O, Duhul Tău, Doamne, știa că am mână,
Știa că am ochi și cap și picioare,
Știa că m-așteaptă o lume ce doare.

Știa ce voi fi, știa ce voi face,
Știa când voi plânge știa când voi “tace”;
Mi-a scris cu viață un număr de zile,
Știa de mărire și vremuri umile.

Iar drumul prin lume, tot El l-a făcut,
Să nu rătăcesc, mă pune sub scut;
Îmi face lumină în față și-n spate
Pe podul iertării mă trece de moarte.

Mi-arată averi din lume, ce pier,
Mă pune s-adun comori pentru cer,
Îmi lasă în lacrimi dureri și suspine
Dar, pentu că-L rog, El merge cu mine.

Atunci când alunec, doar El mă ridică,
Mă trece de spaime, de teamă și frică,
Mereu îmi întinde o mână de-aproape
Ca valuri de moarte să nu mă îngroape.

Nicicând nu mă lasă să fiu fără El,
Prin jertfă, la cruce, arată spre Miel;
Când prea rușinat m-ascund ca să plâng,
Doar brațele Sale la pieptu-I mă strâng.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website