Ne-am zdrobit lovindu-ne de cer
Pentru că n-am știut că într-o zi
Ar putea cădea peste noi.
Am crezut că Dumnezeu tace
Și nu spune niciodată nimic.

Acum, când vorbește,
Nu pricepem ce poruncește
De aceea ne-a oprit alergarea,
Ne învață ascultarea
Și, mai ales, ne îndoaie spatele,
Nu să ne lovească,
Ci să ne pună pe umerii Fiului Lui
Păcatele.

Oare vom ști de-acum înainte
A iubi,
Pe fiecare om, în fiecare zi?

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website