Cerne Doamne
liniştea
peste un colţ
din grădina mea!

Adu-mi din iernile de prunc
zăpadă pură
şi pune-mi iar surâsul
în colţ de gură

Mi-e dor de roi de turme
ce urcă la munte
şi de sărutul mamei
în somn, pe frunte.

Mi-e dor de un apus
tăcut şi blând,
de îngerul cu care
s-adorm în gând.

Mi-e dor de veşnicia
unui sărut,
de ziua ce se-ntoarce
la început.

Mă răscolesc colinde
despre Isus.
Doamne, câte-am de spus
din ce n-am spus!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website