Mi-au răgușit lacrimile de când strig:
“Oprește-te, omule și ieși din cârlig!”
Te zbați agățat la fel ca un pește
Și nu mai auzi porunca: “Oprește!”

Mă dor privirile de atâta mers
Din colțul de lacrimi în colț de univers;
Se caută un om și oameni după el
Să semene leit cu El, Emanuel.

Mai poate omu-n vremuri de arsură
Să își așeze crucea în spărtură,
Să mai despice marea cu toiagul
Când Dumnezeu își desfășoară steagul?

Omul acela, Doamne, suntem noi,
Pământ crăpat și însetat de ploi;
Trimite ploaie binecuvântată,
Fă inima de piatră iar să bată!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website