Privim către cer, nu mai avem glas
Câte respirații, Doamne, ne-au rămas?
Știu că Tu le numeri, le știi pe de rost;
Doamne, ce suntem? Doamne, ce am fost?

Privim către cer; de când Te-ai urcat
Oare cine, Doamne, cine ne-a furat?
Ne-ai pus să-Ți păstrăm inimile Ție
Ce-o să-Ți dăm când Fiul iarăși o să “vie”?

Însă Tu ești Calea, Adevărul,Viața
De lacrimi uscate șterge-ne iar fața,
Suflă peste noi iar suflare vie
Și în Cartea Vieții, viețile ne scrie.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website