M-a lăsat Dumnezeu să mă apropii de El;
m-a scos din îngrădirea de timp
și din limitarea în spațiu,
din încorsetarea în materie
și am văzut că cerurile au cerurile lor.

M-a purtat până în vremea creației
și ne întâlneam să vorbim
unul cu celălalt în răcoarea zilei.

Și la mine a venit șarpele și m-a ademenit;
am mușcat și eu din fructul oprit;
și eu am avut parte de alungarea din Rai;
și mie mi s-a umplut pământul de spini și de scai.

Am asudat pentru pâine în fiecare zi
și, vai! Începeam și eu a muri.
Când au năvălit apele de la potop
în corabia Lui mi-a făcut un loc;
am plâns mult și m-am cutremurat,
până când m-a coborât pe uscat.

Și eu am ajuns în robie: trudeam la cărămizi,
am crezut că Dumnezeul meu m-a uitat,
până mi-a tălmăcit că am fost încercat;

Atunci am lăsat apăsarea Egiptului
și am pornit pe urmele pașilor Lui.
Mi-a fost călăuză în stâlpul de nor,
mi-a fost și lumină în stâlpul de foc
dar to tam rătăcit prin pustie din loc în loc.

Și eu am trecut pe sub mare,
mi-am dus și eu neascultarea în spinare,
am băut din apa ieșită din stâncă,
am rătăcit, Doamne, într-o noapte adâncă.

Am ajuns odată cu gloata la piciorul muntelui,
și-am vrut să mă sui să-mi scrie
pe tăblii de piatră legile Lui,
dar am rămas jos,
că eram și mai sunt păcătos.

Ar fi trebuit să aștept, dar și eu m-am grăbit
să-mi fac vițel de aur, să cânt să dănțuiesc;
prea mult am dormit până să mă trezesc.

Dar și așa rușinat m-a lăsat să-L urmez
și n-am mai îndrăznit să iernez în păcat;
trecându-mă prin Iordan m-a spălat
și m-a așezat în țara promisă
și-n inima Lui atât de deschisă.

Mi-a dat poruncă să o păzesc;
mi-a spus că va pleca dar eu eu să Îl aștept,
Se va întoarce, dar până atunci să-L port în piept.

Când a venit, eu dormitam
și nici nu L-am mai cunoscut;
nu L-am primit, L-am biciuit,
L-am părăsit, L-am răstignit,
și, Doamne, am crezut că sunt pierdut.

Mai este oare cu putință, de așa om,
fără credință, să ai Tu milă, Domnul meu
când am fugit de Dumnezeu?

Sunt gol, ca Adamul dintâi, dezbrăcat,
și n-aveam nădejde să ies din păcat;
o mână întinsă m-atinge cu har,
mă pune în Rai precum pe tâlhar.

O! N-am nici un merit și n-am nici un drept,
dar inima Lui îmi bate în piept:
“O! Biată făptură cu inimă spartă
în tine M-am pus și ești înfiată.”

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website