Uneori, șchiopătând,
c-am câlcat peste gând,
sângerăm pentru-o vreme
înroșind crizanteme.

Alteori șchiopătăm
când în noi adăpăm
sub o umbră flămândă
întuneric, la pândă.

În amprente de urme
prind himere să scurme
spre-a vărsa peste drum
mori de ceață și fum.

Spre a nu șchiopăta,
spre-a-nvăța a umbla,
ia din umblet pe mare
vindecări de picioare!

Ia din pâinea vieții
risipirile ceții!
beți din apa cea vie
cu Hristos, veșnicie!

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website