Un vis și o “visă” țin poarta deschisă
Să intre-n grădină lumină
Din creștet de pom, prin inimi de om
În scorburi de sub rădăcină.

Un vânt și o vântă de ploaie se zvântă
Și, ca o licoare din raza de soare,
Plantează vieți în dulci dimineți
Cu sapă de apă, la porți de agapă.

O ișă și-un iș se-ntorc pe furiș
La poarta din Rai să cânte la nai
Un cântec de jale, când, iesele-n cale
Un șarpe-mpletit, cu capul strivit.

În drumul pe jos i-ajunge Hristos
Făcându-Și zăbavă, așa îi ntreabă:
“Bărbat și femeie: de unde-aveți cheie
Să treceți de poartă, cât viața vi-e moartă?”

Îi văd întristați, îi văd rușinați
Pe “oamă” și om, smeriți , sub un pom
Din care-au furat, căzând în păcat
Și-acum, fiecare, așteaptă iertare.

Atuncea, Isus, Trimisul de sus,
Ia pomul, Se duce, Își face o cruce
Da, El, Dumnezeu, să nu mă urc eu,
Ia crucea cea grea și urcă pe ea.

Mi-e așa de rușine, că El, pentru mine,
Să nu fiu strivit, S-a pus de-a murit.
…………………………………………
Sub poarta deschisă, un iș și o ișă
Prin chei de iubire au iar nemurire.

No Comments »

Nici un comentariu existent inca.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Leave a comment

Nume (obligatoriu)

E-mail (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website